miercuri, 11 martie 2009

Criză morală...

Garabet Ibrăileanu (critic, istoric literar şi scriitor, 1871-1936) spune un mare adevăr, în aceste cuvinte, de care nu se ţine seama: "Cele mai multe judecăţi false în privinţa lucrurilor omeneşti se datoresc infirmităţii morale şi nu slăbiciunii intelectuale, pentru că mai degrabă pierde omul simţul realităţii prin partea morală decat prin cea intelectuală." Morala cuprinde convingerile, atitudinile, deprinderile, sentimentele noastre reflectate şi fixate în principii, norme, reguli determinate istoric şi social şi care trebuie să ne reglementeze comportarea, raporturile dintre noi în familie, în societate. Din păcate, în viaţa socială morala e doar o teorie, ruptă de realitate - practic este, de fapt, o sumă de infirmităţi morale, care ne spurcă, ne întinează viaţa, relaţiile cu semenii. Cel puţin în timpurile moderne lumea se înspăimântă de criza economică, financiară etc. - dar nimeni nu a vorbit de o criza morală care-l coboară zilnic pe om din specia sa! Iată, astăzi, de cateva luni se vorbeste în toata lumea cu frică, cu groază despre criza economică, financiară ce tinde să devina, in 2009, globală, mondială, dar nimeni nici măcar nu pomeneste despre criza morală, despre infirmităţile acesteia care schilodesc, urâţesc chipul lăuntric al omului şi fac ca relaţiile dintre noi să fie josnice, animalice. Şi cât de importantă este trăirea morală pentru individ, pentru societate, pentru lumea omului!


Ce adevăr spune Ibrăileanu: toate judecăţile false ale omului nu se datoresc slăbiciunilor intelectuale, ci infirmităţilor morale!

Sursa: Romania Libera
Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog