miercuri, 17 noiembrie 2010

Un câine insistent

Duminică, plictisit de monotonia Bucureştiului şi a camerei de cămin... am plecat voios spre casă... Gândindu-mă că o să mi se atrofieze muşchii de atâta învăţat, am ieşit în parc la un tenis cu piciorul cu dragul meu frate, şi încă doi prieteni...

Povestea pe care o veţi citi se desfăşoară într-un minunat oraș, Buzău,  într-un minunat parc, Crâng, pe un teren semi-spre deloc amenajat , cimentat.. lovit, rupt, cârpit... ok oricum nu contează....să fim atenți la povestea ce urmează...

Bunul meu prieten Claudiu fu urmărit de un câine insistent (vezi poza),  de la intrarea în parc până la ieșire și chair și după... erau ca doi prieteni , unde merge el mergea și câinele , câinele nu vroia să se despartă de el cu nici un preț.... Claudiu nu mai făcea umbră pământului ci făcea câine pământului....

Urămrit de câine, era destul de comic, dar curios a fost făptul că acesta fiind lovit și alungat nu vroia în ruptul capului să ne lase să ne jucăm... 

În câteva minunte de stat cu el , câinele se comporta ca și cum il cunoștea de ani de zile și ținea așa de tare la el încat era în stare să mă muște dacă l-aș fi atacat pe Claudiu...

Ce mai, câinele se îndrăgostise... era dragoste la prima vedere.... :-) nu am mai văzut în viața mea asemeanea câine loial , insistent dar totuși blând ...

Totuși ziua nu a ținut cât am fi vrut noi, și întunericul se lasa rapid... ne pregăteam de plecare ... iar câinele devenea suspicios... curios, și indignat... 
O dată intrat în mașină , câinele o tot  înconjura , indignat și trist, dupa cum i se citea în ochii cred ca zicea în gândul lui, și cred că ar fi și strigat dacă se putea:  IA-Mă ACASă!!! Te rog!!!
Dar Claudiu nu putea face asta, așa că am plecat... dar câinele nu renunța așa de ușor...urmărindu-ne vreun kilometru... aproape plângea, nu numai el ci și noi, nu știu alții dar mie mi-a smuls o lacrimă văzând asemenea devotament, dragoste și insistenta de la un câine necunoscut... 

Fără interes, căci Claudiu nu i-a dat sa mănânce,  fără vreun motiv pe care noi să îl fi înțeles câinele iubea, chair dacă vi se pare bizar câinele acesta avea trăiri sufletești, era bucuros daca Claudiu era bucuros, mă ataca dacă mă dădeam la Claudiu, ne-a urmărit fugind chair după mașină...și toate acestea de ce?? nu îmi explic...

Dragostea e atat de complexă, Dumnezeu a lăsat în aceste animale dragostea Lui... dar El a lasat și în noi această dragoste, pe care din păcate, o lăsăm pradă instinctelor noastre, iar din oameni devotați, iubitor, blânzi și credincioși; devenim câini infideli, dușmănoși, zgârciți și turbați, arătându-ne colți fiorși de fiecare dată când suntem în preajma celorlați oameni....

"Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul. Dragostea nu va pieri niciodată."(1Cor. 13.)



Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog