vineri, 1 august 2014

Spune „ Stop!”


     În ultima vreme sunt teribil de indignată din cauză că mass-media furnizează tot felul de tipare indecente, pe care majoritatea celor ce se încadrează în categoria „tineri”, le iau drept modele, și uneori ajung să-i idolatrizeze și să-și dorească cu orice preț și să suporte toate consecințele pentru a putea să devină ca ei. Lucrul cel mai grav este că se încearcă încă de la vârste fragede să se implementeze în mintea micuților ideea că ei trebuie să fie ca cei pe care îi văd în ,ceea ce cred că este potrivit să numesc, teleno-desene (sunt un fel de telenovele pentru copii).

      Și uite așa, sub influența mass-mediei și a produselor cinematografice, noi avem parte de exemple cât se poate de „competente” pentru a ne ajuta să ne dezvoltăm pe toate planurile. Nu cred că este cazul să specific aceste modele, știți cu siguranță, fiecare dintre voi, cel puțin 5. Acum aș vrea să vă vorbesc despre ceea ce tot mă sâcâie de ceva vreme.

      Tot văd în jurul meu atât reclame, cât și persoane și personalități care promovează un stil de viață imoral care îți propune să trăiești clipa cu cine și cum vrei. Acum ceva timp era în pasajul metroului de la Unirii, o reclamă de la un anumit brand de încălțăminte, iar, printre cateva imagini ce tot ce repetau, era si una cu doi indivizi, o femeie și un bărbat, care erau intr-o poziție cât se poate de intimă. Ce poate transmite poza aceea trecătorilor? Spune oare: „Veniți la noi, avem cele mai bune produse de încalțăminte!” ?! Nicidecum! Mie nu mi-a transmis decât ideea de imoralitate.

     Știu prea bine că numai lucrul ăsta se promovează, dar oare este cu adevărat important?! De ce trebuie să acceptăm și să ne conformăm unei societăți imorale? De ce nu putem spune „ Stop!” ? Oare ne place mult prea mult de modelele noastre și suntem prea orbi să vedem cu adevărat ceea ce se ascunde în spatele fiecărui comportament?

    Suntem tot mai influențați de modelele actuale și de ceea ce se promovează, încât nu ne mai dorim să fim noi înșine, ci ne dorim să fim ca ele. Dorim să avem putere și să fim recunoscuți, dorim să fim apreciați și lumea să vorbească despre noi, dorim să arătăm ca cei care au atins acest prag și dorim să le călcăm pe urme, dorim să avem iubiți și iubite ca cei din filme. Dar în final, ajungem să ne expunem lumii întregi, ajungem să petrecem în locuri luxoase, cu toate că bugetul ne este depășit peste măsură, ajungem să ne trezim în paturi diferite, să facem orice pentru un statut pe care noi îl vedem a fi bun, dar în realitate nu ne aduce nimic altceva decât dezgust și mai târziu, o mulțime de regrete. Se promovează ideea că trebuie să te axezi pe instinct, nu pe rațiune, iar acest lucru duce la atât de multe probleme, încât ajungi, într-un final să te întrebi „De ce eu?! De ce mi se întâmpla tocmial mie?!”...


    Plimbându-mă, am observat că cele mai multe persoane au început să adopte stilul vestimentar al acestor „oameni de bine”, și chiar să îl ducă din ce în ce mai mult spre extreme. Astfel, am văzut fete ce par că au uitat să își ia o fustă pe ele, sau care și-au uitat chiar și bluza acasă, băieți care au uitat să își ridice pantalonii și care și-au luat maiourile mamelor lor. E dezgustător să mergi la plimbare prin parc, să dorești să admiri natura, să te relaxezi, și în locul acestora, să vezi din 5 în 5 minute persoane care îți arată ceea ce ar trebui să ține pentru ele. Cum poți să mergi în haine asemănătoare unui costum de baie pe stradă și să pretinzi ca trecătorii să nu te numească o persoană ușuratică?!

     Draga mea, de ce trebuie să ne arăți frumusețea ta? De ce trebuie să te expui în asemenea fel încât să îi spui violatorului, într-un mod non-verbal, și poate că și nevoit, „Sunt liberă și te aștept să ma bagi în dubă, sau chiar și în boschiți!! ” ? Cum poți să spui că tu arăți bine, când hainele tale nu te plasează cu nimic mai sus decât cele de pe variantă?! De ce trebuie să dai totul pe tavă mai înainte să ți se fi cerut?! Draga mea, esti frumoasă! Esti frumoasă și în haine decente! Nu trebuie sa ne arăți goliciunea pentru a-ți umple golul din suflet. Știu că îți lipsește ceva, dar este de-ajuns să spui ceea ce te framântă, să spui că ai nevoie de ceva, nu trebuie să adopți un astfel de comportament. Sunt convinsă că poți avea prieteni și fără să te expui în asemenea fel. Știi, nu trebuie să apelezi la aceste lucruri pentru a impresiona. Mai mult valorează interiorul decât exteriorul. Baiatul care te place cu adevărat va aprecia caracterul tău, te va aprecia așa cum ești tu, nu va aprecia nicidecum ceea ce arăți. Iar dacă un baiat va fi atras de exterior, mai mult decât de interior, atunci, renuntă atât la baiat, cât și la felul în care te expui.

      Știi, am trecut și eu pe aici, și eu am vrut să impresionez, dar sunt recunoscătoare că nu faceam nici 10% din ceea ce văd astăzi. Dar știi ce am învățat? Am învățat că cel care mă merită nu se va uita mai întâi la corpul meu, ci se va uita în interior. Astăzi sunt extrem de fericită că cel care mi-a promis în fața lui Dumnezeu și în fața oamenilor că îmi va fi alături la bine și la greu, m-a apreciat mai întâi pentru ceea ce eram eu, pentru felul în care gândeam, mi-a apreciat bunătatea, iar faptul că „ ești frumoasă a venit pe deasupra”( bineînțeles că a fost vorba și de o apreciere a înfățișării, dar ceea ce vreau să scot în evidență este faptul că mai mult a contat interiorul). Nu mi-a apreciat corpul mai înainte să îmi aprecieze sufletul, iar pentru asta sunt cât se poate de recunoascătoare. Am găsit un prieten și un soț minunat! Așa că, draga mea, îți doresc să îți găsești partenerul care te va aprecia mai mult pentru ceea ce ești, ci nu pentru cum ești. În felul acesta vei avea certitudinea că odată cu trecerea anilor, când frumusețea exterioară se va diminua, acesta te va găsi în continuare frumoasă și atrăgătoare. Nu-ți irosi tinerețea căutând baieți care-ți doresc corpul. Și nu-ți dori un baiat care pune accent pe felul în care arată și care nu lucrează mai întâi la intelectul său. Fii demnă în fapte și în gând și nu te grăbi să stârnești dragostea până ce nu vine.

      Dragul meu băiat, să știi că nu este nevoie să le arăți fetelor cât de mușchiulos ești și nici nu este nevoie să ne arăți că ai scăpat de părul de mai jos de buric. Să știi că ești frumos cu ceea ce este în interiorul tău, nu cu mușchii, cu hainele sau cu banii tăi. Fata care te merită va fi atrasă de cum ești tu cu adevărat, și nu de felul în care poți impresiona. Dacă îți dorești aventuri, arată ca cea mai populară vedetă, dar dacă îți dorești o relație frumoasă și care să dureze, arată-ți interiorul, arată bunătate, grijă, apreciere. Să știi că fetele bune vor fi atrase de lucrurile acestea. Și nu uita, dacă ai lângă tine o fată care te place/ iubește pentru că sufletul tău este bun, atunci nu o pierde aruncându-ți ochii după miile de tipe care îți arată ceea ce nu ar trebui tu să vezi. Fii înțelept și așa vei fi și fericit!

    Dragii mei care vă uitați la corpul persoanelor de sex opus, și care doriți să arătați sau doriți ca ceilalți să arate ca cei din filme, nu uitați că aceia pe care voi îi apreciați, au fost nevoiți ca mai întâi să-și vândă sufletul pentru a ajunge unde sunt astăzi. Nu apreciați vedete, nu apreciați corpuri, ci caractere! Apreciați-i pe aceia care ies în evidență cu reușitele lor, nu cei care se fac văzuți și plăcuți prin intermediul programelor de editat. Nu mai căutați superficialitatea! Căutați ceea ce este palpabil, ceea ce este sigur și ceea ce aveți certitudinea că este sincer.

     În numele celor ce se vor numi copii ai voștri, vă rog să renunțați la toată superficialitatea, la toată expunerea și la toată nebunia ce gravitează în societate. Pentru binele lor, deveniți normali! Începeți să învățați să fiți responsabili, să fiți niște exemple, pentru ca cei mici să aibă o viată bună! Nu cred că vă doriți ca fiicele sau fii vostri să fie văzuți așa cum sunteți văzuți voi cand ieșiți la plimbare sau în club, nu cred că veți vrea ca micuților, care se vor face mari, să le fie adresate cuvintele care vă sunt vouă adresate și nici nu cred că veți suporta să vedeți cum ei sunt pipăiți la fel cum sunteți voi pipăiți. Nu cred că vrei ca fata sau băiatul tău să fie călcat/ă în picioare doar pentru că nu a știut ce este bun de ales, pentru că nu ai avut înțelepciunea de a te trezi la timp și de a realiza că are nevoie de un exemplu pozitiv. Treziți-vă, oameni buni! Nu mai pozați și nici nu mai postați lucruri ce întărâtă trupul! Fiți demni și gândiți-vă dacă ați accepta ca rodul pântecelor voastre să facă lucrurile pe care voi le faceți astăzi! Vă rog, în numele lor, spuneți „Stop!”





Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog