sâmbătă, 22 iulie 2017

Mi-e dor de mine

Fugar printre oameni, stau și contemplu singurătatea alergărilor mele. Zi de zi mă depărtez puțin câte puțin de mine, de gândul meu, de viața mea, fug de mine mâncând pământul în timp ce stau prins în lanțurile uitării,  dar n-am lanțuri... sunt liber ca pasărea cerului, dar sunt legat de sinapsele mele ca un câine. Fug și nu mă prind, alerg și nu mă găsesc. Stau pe gânduri uneori și nu înțeleg unde m-am dus, unde aș fi putut să mă ascund. Mi-e teamă ca nu cumva să mă fi căutat în zadar. Poate nici nu exist!? Poate caut ceva ce nu poate fi găsit... Unde-oi fi?! ... Mă strig zi de zi și tac ca nu cumva sa fiu dat de gol...

Între timp? Trăiesc... Ca orice om, ca orice suflet ce trece pe aici.

Fugar printre oameni nu îndrăznesc să mai cred că într-o bună zi mă voi găsi, că mă voi privi, că îmi voi vorbi. Mi-e dor, mi-e dor de mine... Unde-oi fi?!... Mă aud cum mă strig, dar nu vreau sa mă-ntorc, mă văd cum mă caut dar nu vreau să mă găsesc... Fug pentru că mi-e groază de mine, ce-o să-mi fac, ce-o să-mi zic atunci când într-un târziu mă voi găsi...? 

Nici nu-mi aduc aminte cum era când eram împreună cu mine, dar mi-e dor, mi-e dor de ceva ce nu știu , ce nu vreau ... Nu vreau să aflu cumva cine sunt cu adevărat, poate că sunt urât, poate că sunt... Nici nu știu ce mai vreau nici nu știu ce să mai zic... Mă caut și m-ascund, mă strig și tac... Fug zi de zi după mine și de mine nereușind să mă găsesc...

Mi-e dor... Mi-e dor de mine...
Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog