vineri, 16 februarie 2018

Antagonism

Ieri, eram niște copii cu zâmbetele nestinse de vaietul lumii, nestingheriți priveam seninul vieții, ce abia ne răsărise. Parcă nepăsători, clipă de clipă, găseam în plânset, râs și joc, comori neasemuite ce ne fermecau mintea. Nu căutăm fericirea, nici nu știam că există, nu însetam după înțelepciune sau renume, nu căutăm nimic, trăiam...  Plângeam fără depresii și nu simțeam trădare, nici ură, nici minciună... Eram copii...

Azi, cu zâmbetele stinse de vaietul lumii, nestingheriți privim doar negura ce ne înconjoară așa de lesne. Parcă nepăsători, clipă de clipă, găsim în plânset, râs și joc, coșmaruri neasemuite ce ne bântuie mintea.  Căutăm fericirea cu orice preț, deși n-am găsit-o niciodată, nu însetam după înțelepciune dar tânjim după renume, admirație și remunerație, in definitiv nu căutăm nimic, trăim... Plângem până la depresie, urâm, mințim... Suntem adulți...


Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog